duminică, 4 decembrie 2011

Dumitru Ionescu mare filantrop si donator - 80 de ani de la moarte


„ ... un dor de demult s-a nascut si s-a sadit adanc in sufletul si inima mea, - dorul de a fi cat mai folositor altora, patriei si neamului meu, ravnind sa las un exemplu bun in mijlocul celor cu care am trait”.
Testamentul filantopului Dumitru Ionescu, Tipografia Ziarului „Expresul”, Braila, 1919

            Dumitru Ionescu (24 iunie 1846 - 19 mai 1919)
        Ca tip de personalitate, Dumitru Ionescu a intruchipat un model al epocii sale: barbatul cu initiativa si succes, credincios lui Dumnezeu si atasat locului nasterii sale pana la identificarea cu acesta.
            La absolvirea seminarului din Buzau a ales sa fie institutor pentru a se putea intoarce la Braila.
            In anul 1870 a fost numit la scoala primara "Brosteanu", dar la scurta vreme a demisionat din invatamant, intrucat a fost transferat, fara consimtamant, la o scoala primara de la Manastirea Nifon (Buzau). Pana in 1880, cand a luat hotararea de a intra in afaceri si in politica, Dumitru Ionescu a fost cantaret la biserica Sf. Spiridon.
        Comertul de librarie, arenda mosiilor Bucu Cornatele (Ialomita) si Cioara Tataru (Braila) i-au adus profitul de care a avut nevoie pentru a deveni proprietar. A cumparat mosia Onesti (Bacau) si mai multe cladiri din Braila (printre care "Paradis" si "Rally") pe care le-a folosit, dupa practica vremii, ca instrumente de comert, inchiriindu-le sau ipotecandu-le.
            De la inceput, a avut succes si in viata politica. A fost ales consilier si presedinte al consiliului judetean (1880-1881), deputat (1883) senator de Braila (1888).
            Intre 1906-1910 Dumitru Ionescu a fost ales primar al Brailei.
      Intr-o viata de om cumpatat si fara vicii, Dumitru Ionescu a agonisit o avere pe care a incredintat-o, prin testament, Primariei orasului. Numai proprietatile lui au fost evaluate la 3.000.000 lei, la nivelul anului 1910.

 Dumitru Ionescu

            Clauzele testamentare destinau intreaga avere scopurilor filantropice si de interes public.
            Conform legatului, in sarcina Primariei intra construirea, in centrul pietei Sf. Arhangheli, la cel tarziu doi ani dupa moartea lui Dumitru Ionescu a unei biserici — catedrala cu hramul Sf. Dumitru.
            Pentru executarea planurilor se prevedea organizarea unui concurs international, jurizat de "cei mai competenti si speciali arhitecti". Supravegherea lucrarilor trebuia incredintata autorului proiectului, arhitectului Casei Bisericii din Ministerul Cultelor si serviciului tehnic al Comunei.
Regulamentul concursului intocmit de Paul Smarandescu, arhitect sef al Ministerului de Interne, in spiritul clauzelor testamentare impuse de Dumitru Ionescu, prevedea conditii referitoare la obiectul concursului, concurenti, scara si numarul desenelor, termenul de predare a proiectelor, premii, comisia de jurizare, expunerea proiectelor, decizii.
            Prin Regulament se prevedea:
-construirea bisericii— catedrala in Piafa Sf. Arhangheli;
-imprejmuirea bisericii cu grilaj; proiectarea unui baptister in fata bisericii, asemanator celui de la Curtea de Arges;
-alegerea stilului romanesc, inspirat de vechile noastre biserici;
-suprafafa bisericii trebuia sa acopere aproximativ 500 m2;
-limitarea costului lucrarii (exclusiv pictura) la aproximativ 1.000.000 lei.
-depunerea proiectelor pana la 1 septembrie 1920
-valoarea premiilor:
Premiul I — executarea lucrarilor cu un onorariu de 7 % din valoarea lor;
Premiul II - 8.000 lei;
Premiul III - 5.000 lei;
Premiul IV 2.000 lei.
            Daca nici unul din proiectele prezentate nu ar fi fost destul de bun pentru a fi executat, Primaria nu era obligata sa ofere premiile anuntate. Ea putea organiza un nou concurs sau putea incredinta lucrarea unui arhitect, la alegere.
-expunerea proiectelor pentru public - cu cinci zile inainte de jurizare zece zile dupa decernarea premiilor.
            Ing. Musat, directorul serviciilor tehnice ale Primariei Braila, a analizat Regulamentul si a facut urmatoarele observatii:
I. A constatat ca baptisteriul diminueaza monumentalitatea fatadei vestice a cladirii si ca el nu este necesar la aceasta catedrala deoarece piata in care urmeaza a se construi biserica este redusa ca intindere.
II. Referitor la stil a facut mentiunea ca ar fi de dorit sa se adopte stilul romanesc, dar ca in Regulament era necesara doar conditia "de a proiecta o Catedrala al carei aspect sa fie in armonie cu acela al cladirilor din piata" si a constatat ca acest principiu moderm nu se regaseste intre conditiile concursului.
III. A atras atentia asupra omisiunii din comisia de jurizare a proiectelor, a directorului serviciilor tehnice a cerut Presedintelui Comisiunii Interimare sa refaca regulamentul de concurs in spiritul propunerilor sale.
IV. A cerut reducerea premiilor, neobisnuit de mari, la o cifra rezonabila.
            Si Societatea Arhitectiilor Romani a facut modificarile pe care le-a crezut necesare, dintre care una se referea la libertatea juriului de a nu decerna premiul I si de a organiza un alt concurs.
            Regulamentul a fost publicat in Romania, Franta si Italia. La termenul prevazut de acesta, la concurs s-au primit sase proiecte.. Acestca au fost expuse la Clubul Regal jurizate la 1 octombrie 1920, de o Comisie formata din: V. Hiott - Presedintele Comisiei Interimare Braila si Presedintele Comisiei de Jurizare; arh. Duiliu Marcu, delegatul Societatii Arhitectilor Romani; arh. Ghika Budesti, delegatul Ministerului Cultelor (Casa Bisericilor); arh. Stefan Burcus, delegatul Scolii de Arhitectura din Bucuresti; Radu Portocala, avocat cu titlu consultativ.
            Comisia a eliminat din concurs doua proiecte ca fiind insuficient studiate si le-a premiat pe celelalte patru. Intrucat premiul I nu s-a acordat a propus organizarea unui nou concurs public.


 

              In 1925, la 6 ani de la moartea lui Dumitru lonescu, au fost aprobate proiectul devizele pentru construirea cavoului monument din cimitirul Sf. Maria.


 
            Pentru punerea in valoare a monumentului funerar s-a hotarat mutarea mormantului, din locul retras in care se afla, in piateta rezervata capelei cimitirului.
            Lucrarile au inceput in anul 1927, iar finalizarea constructiei a fost programata pentru toamna anului 1929, cand aveau sa se reinhumeze ramasitele "marelui donator", cu ceremonialul si fastul cuvenit, in cripta cavoului. Cu acel prilej, Primaria a procurat pentru capela funerara doua icoane - Maica Domnului cu Pruncul, Sf. Dumitru si Sf. Elena -, doua candele, patru sfesnice, doua cruci (toate din metal argintat) doua covoare romanesti.

 Monumentul funerar 2011

            Tot in anul 1925 Comisia interimara a respins oferta firmei D.S. Lyritis si G.S. Lyritis pentru ridicarea unui monument din marmura alba carierele Marmara - Constantinopol, cu fotografie de portelan de 30x26,5 cm, si inscriptie gravata si aurita.
 

                   Domnule Primar
            Subsemnatul Ion D. Trajanescu, arhitect diplomat al Scolii superioare de arhitectura din Bucuresti, profesor la aceeasi scoala si arhitect al comisiunei monumentelor istorice, fiind clasificat intaiul (Premiul II) cu proectul "Traditia " la concursul instituit de comuna orasului Braila pentru planurile catedralei din Braila, am onoarea sa va fac urmatoarele propuneri:
            Ma angajez a elabora planurile de executie, detalii, devizul estimativ, conducerea lucrarilor cand se vor executa, aducand proiectului premiat imbunatatirile ce se vor cere de catre o comisie instituita de Primaria orasului Braila, admitand chiar ca aceasta s-ar compune din aceiasi membrii care au fost in juriul de judecata a lucrarilor prezentate la concurs.
            Pentru aducerea la indeplinire a celor de mai sus - in cazul cand veti binevoi a le rezolva - cred ca ar fi indicat de a cere si avizul Societatii arhitectilor romani (str. Biserica Enei 6), persoana morala, fiind institutia superioara a profesiunei libere de arhitect din tara si care intr-o sedinta recenta si-a exprimat unanim opinia ca fata de calitatile proiectului meu, acesta s-ar putea admite pentru executare, cu oare-cari imbunatatiri. De altfel si cu lucrarea catedralei din Galati, s-a admis aceasta jurisprudenta artistica.
            In acest caz, cred ca Societatea arhitectilor romani, si-ar lua angajamentul de a consulta fosta Comisiune a concursului de la Braila sau chiar de a propune o noua comisiune in cazul cand prima comisiune ar refuza sau s-ar descompleta.
            In caz de acceptare a celor de mai sus, ma angajez a face planurile de executie, detaliile si devizul estimativ pentru un procent de 4% din valoarea devizului, iar pentru eventuala conducere a lucrarilor, cand acestea se vor putea executa restul de 3% (din valoarea situatiei definitive a lucrarilor, completandu-se astfel tentiema de 7%, prevazuta in programul concursului. Valoarea de 8000 a premiului II cuvenita, se va considera ca un acompt din tentiema de 4% la facerea contractului.
            Prin aceasta propunere cred ca s-ar putea accelera infaptuirea catedralei proiectate si s-ar putea salva donatiunea testamentara D.Ionescu, care dupa cum sunt informat, ar fi atacabila de catre mostenitorii legali ai testatorului, dupa cauza neandeplinirii la termen a clauzei din testament.
                        Cu stima, arhitect Ion D.T.Trajanescu
                         23 decembrie 1920

Maria Stoica
Braila 633 20 Ianuarie 2000 

sâmbătă, 3 decembrie 2011

Brailita 1955-2000


             Putini braileni mai stiu cum aratau terasa Dunarii din zona estica a cartierului Brailita, precum si malul fluviului din zona bacului. Peisajul actual este total diferit de cel de acum 30 - 40 de ani. Pe unde acum trece soseua spre Galati atunci erau doua caramidarii si o linie ferata, inconjurate de baltile create periodic de revarsarile Dunarii.
           Foarte putini braileni stiu ca intre cele doua foste caramidarii, de-a lungul Vadului Catagatei (azi redus la jalnicul aspect al unei rape acoperite de cladirea unui motel), pe malul fostei terase inalte a Dunarii (distrusa in buna masura de cele doua caramidarii), a existat unui din cele mai importante situri arheologice ale acestei parti de tara. Ne propunem ca, prin interventia noastra, sa reamintim brailenilor care este importanta sitului arheologie de la Brailita, atat pentru Muzeul Brailei, cat si pentru urbea noastra.



            Astazi, situl arheologie Brailita nu mai exista decat in proporfie de 20%. Cea mai mare parte a disparut odata cu terasa Dunarii, pentru a face loc actualelor amenajari edilitare (soseaua, noi tronsoane de cale ferata,motelul).



            In 1955, in luna mai, excavatiile intreprinse de fostele caramidarii au scos la iveala importante vestigii arheologice. Din acel moment, arheologii Muzeului Brailei au declansat o campanie de cercetari arheologice, menite salveze situl. Ceea ce a inceput ca o sapatura de salvare s-a transformat intr-o ampla cercetare arheologica sistematica care a durat pana in 1976. Arheologii care au cercetat acest sit, vreme de 20 ani, sunt Nicolae Hartuche si Florian Anastasiu. Ei, muncind in arsita verilor si in bataia vanturilor, au scos la iveala vestigii apartinand unor epoci istorice diverse, precum si o bogata colectie de unelte, vase, arme si podoabe.
            Situl arheologie de la Brailita are o dubla valoare: una stiintifica si o a doua muzeistica.
Valoarea stiintifica consta in varietatea de vestigii arheologice. In zona Vadului Catagatei au fost descoperite si cercetate: doua asezari din epoca noua a pietrei (neolitic), datate intre 5000 - 4000 a.Chr.; o necropola din perioada de trecere de la epoca pietrei la epoca bronzului, datata intre 3400 - 2800 a.Chr.; o asezare de la sfarsitul epocii bronzului, din sec. XII— XI a.Chr.; o asezare din prima epoca a fierului, datata in sec. X-IX a. Chr.; o asezare si o necropola apartinand geto- dacilor, din sec. IV—III a.Chr.; o asezare din evul mediu timpuriu, datata in sec. IX—X p.Chr. Dintre toate aceste vestigii, necropola din perioada de tranzitie de la epoca pietrei la epoca bronzului are o importanta aparte, pana in prezent ea fiind unica in Romania.
            Valoarea muzeistica consta in marea bogatie de piese care au fost descoperite in timpul campaniilor de sapaturi intreprinse la Brailita. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca prin diversitatea, bogatia si valoarea lor, piesele descoperite la Brailila se constituie intr-un nucleu in jurul caruia s-a cladit, treptat, colectia de arheologie a Muzeului Brailei.
            Datorita tuturor celor amintite mai sus, am considerat ca este necesar sa restituim memoriei cetatenilor Brailei locul si importanta situiui arheologie de la Brailita pentru istoria Brailei si a Muzeului Brailei. Prilejul ni l-a oferit implinirea a 45 de ani de cand, printr-o intamplare, cupa unui excavator, care scotea din terasa Dunarii lutul necesar fostelor caramidarii, a dat la iveala primele unelte si fragmente de vase ceramice.

Stanica Pandrea
Braila 633 20 Ianuarie 2001

joi, 10 noiembrie 2011

SCOALA NORMALA DE FETE, ACTUALUL LOCAL IN CARE FUNCTIONEAZA SPITALUL NR.3 ”SF. SPIRIDON”


            Vom incerca sa "vedem" parcursul lung si rabdator al travaliului de realizare a unui obiect de arhitectura, prin valorificarea resurselor materiale, tehnice si umane, in timp, privit tot ca valoare pana la a deveni cultura materiala.
           Cum s-a ajuns la necesitatea construirii unui nou local pentru Scoala Normala de fete?. Intr-un scurt istoric de la infiintare a Scolii pedagogice de Invatatoare, numita Scoala Normala de fete punctam:
            - 1919 - infiintarea scolii in primul an cu 4 clase, anul urmator cu 6 clase;
                  - timp de 19 ani a functionat in diferite localuri
     Prin adresa nr.21216 din 28 oct.1922 a Ministerului Instructiunii,  Casa Scoalelor si a Culturii Poporului, semnata de ministru, dr. C.Angelescu catre dl Prefect al orasului Braila, se transmite ca incepand cu primavara anului 1923 sa se inceapa lucrarile la un nou local pentru scoala normala.
                 S-a inceput organizarea si etapizarea actiunilor.
            Intr-o prima faza s-a ales terenul in suprafafa de 9,5 ha, donat de Primarie, bariera orasului, intre linia ferata Cantacuzino-Hipodrom si cimitirul Sf. Constantin.
          S-a infiintat apoi un COMITET DE CONSTRUCTIE compus din membrii comitetului scolar si persoanele de seama din oras si judet: primar, comandantul garnizoanei, inginer-sef, medic primar, comercianti, industriasi, proprietari, parinti ai copiilor din scoala normala.Scopul acestuia era de a aduna fonduri si materiale prin serbari, colecte, ofrande, subscriptii, reprezentari teatrale si cinematografice, subventii inscrise in bugelul orasului, ajutoare din partea bancilor, a intreprinderilor comerciale si industriale.
              Faceau parte din acest comitet: Leonte Moldoveanu, Stefan Perieteanu, Constantin Gabrieleseu, loan Paraschivescu. Radu Portocala, capitan Gh.Praporgescu, parintele protopop llie Didicescu, Spiru Likiardopol, familia Sassu, etc.



            Statul a rezervat pentru judetul Braila, la 1 aprilie 1923 un fond de 5 milioane de lei pentru inceperea lucrarilor, urmand ca la aceasta sa se adauge sume rezultate din activitati comerciale, munca patriotica a parintilor, munca vitelor pentru transportul materialelor.
         La 5 august 1923, la convocarea domnului Prefect, se formeaza BIROUL COMITETULUI cu vicepresedinti Radu Portocala si Serban Raducanu (Presedintele comitetului scoalelor) si cu membri: Leonte Moldoveanu, Stefan Periteanu, Constantin Gabrielescu, loan Paraschivescu, Nedelcu Chercea si altii. Dintre acestia s-a ales un COMITET DE DIRECTIE - din 8 membri, ce trebuia sa inceapa analizarea ofertelor in vederea licilatiei lucrarilor.
            Proieclul noului local a lost intocmit de arhitectul PAXINO (Arhitect Diplomat de Guvernul Francez) din Ministerul lnstructiunii Publice. Constructia localului conceputa pe un plan vast, un Palat pentru 500 de eleve, cu sali de clasa, de meditatie, biblioteca, laboratoare, sali de muzica, de lucru (tesatorie), dormitoare, sali de mese, organizate pe trei niveluri cu un corp principal si doua aripi laterale, "intr-un confort din cele mai moderne".
         Alaturi era gandita ferma si gradina, in intindere de 7ha, menite sa serveasca practicii agricole si a elevelor si  pentru aprovizionarea internatului.
            La 24 august 1923 s-a licitat inceperea lucrarilor de sapatura , fundatii si soclu, oferta castigatoare a fost a grupului BELONI, GIOVANNI si TAKE DUMITRESCU. Supravegherea lucrarilor - domnul arhitect Paxino (ce primea un onorariu de 1-1/2% din valoarea lucrarilor) cu obligatia de a avea un ajutor permanent pe santier, conducator T. Marinescu.
            S-a deschis astfel santierul noului local al Scolii Normale de fete din Braila, in 1923.
            ”S-au consultat si s-au folosit date aflate la Arhivele Statului Braila in dosarele „Scoala Pedagogica de invatatoare (1923-1952). ”Primarie 2.3”

arh. Geta LUPOAIE
Braila 629 20 Ianuarie 1998

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Cazinoul Armelin – Marele Hotel Francez – Muzeul Brailei


Desi varsta Brailei se numara in secole, putine urme materiale pot sa-i ateste vechimea. Descuperite de arheologi acestea sunt marturii ale evolutiei orasului pana in epoca moderna. Asa cum se infatiseaza azi, orasul vechi este rezultatul evolutiei societatii romanesti in secolul trecut, proces ce poate fi perceput in mod nemijlocit in arhitectura. Exista cateva cladiri, majoritatea formand perimetrul pietei centrale a orasului, care surprind aceasta transformare. Cladirea din Piata Traian nr.3 in 1997 a implinit 100 de ani de la ultima interventie importanta (1897). Amplul proces de reslaurare a cladirii demarat in 1992, isi propune readucerea la aspectul ei initial in ideea conservarii nealterate a memoriei orasului modern Braila.
            1.Amplasament.
          Cladirca sc afla in centrul orasului, pc latura nordica a Pietei Traian, la intersectia acesteia cu Calea Galati. A participat si participa la ansamblul pietei prin distinsa sa identitate expresiva prin functionalitatea sa trecuta si prezenta.
             2.Istoric.
            a. Documente cartografice si iconografice
Aspectul actual al cladirii este rezultatul unor repetate modificari si extinderi. Nucleul cladirii dateaza dinaintea anului 1830, intrucat planul Riniev (1830) mentioneaza o cladire de plan dreptunghiular, orientata est- vest ocupand o suprafata mai mica decat aceea ocupata astazi de imobil. O prima extindere s-a facut in jurul anului 1850 (vizibila prin compararea planului Kuchnovski -1856 a planului orasului Braila-1867). Importanta cladirii in consiiinta locuitorilor orasului cat si rolul ei in definirea spatiului urban central ii determina pe inginerii si arhitectii orasului sa o localizeze in planurile pe care le intocmesc, chiar daca nu-i precizeaza si identitatea (planurilc C.S. Budeanu din 1883,1886,1887). Imaginea cladirii dinaintea ultimei transformari radicale si dupa aceasta estc conservata in documcnte iconografice: fotografii si carti postale ilustrate.
       b.Proprietari si functiuni: de la Cazinoul Armelin (1850-1897) la Marele Hotel Francez (1897-1945).
            Primul proprietar cunoscut al cladirii este Nicoletto Armelin, care avea in 1855 "case cu doua caturi, cu pravalii dedesupt", construite conform regulilor impuse de planul Berroczyn (1834). Cladirea intra in memoria orasului sub numele "Cazinul Armelin", iar sala de spectacole amenajata aici este mentionata printre primele in care s-a jucat teatru la Braila, inainte de 1860. A infruntat de la inceput concurenta altor hanuri si cazinouri renumile in epoca (Hanul lui Vilkov sau Hanul de Piatra, Hanul lui Rale (Rally). Cazinoul Turcesc, Hanul Pitipiu, situate in vecinatate, la punctele de intalnire ale drumurilor Iasului, Bucurestiului, Silistrei cu piata.
            Cazinoul Armelin era locul de intalnire al personalitatilor locale si a invitatilor lor; in cazinou functionau cluburile unor formatiuni politice, aveau loc banchetele oficiale. Aici s-au sarbatorit aniversarea zilei Domnului Tarii Romanesti, Barbu Stirbei (1854) si primul 24 ianuaric ca zi nationala (1862). In 1893 tot in acest loc s-au organizat manifestatiile de simpatie cu memorandistii, conduse de prof. I.C. Tacit si L. Moldovan.
            Intr-unul din spatiile de la parter, destinate pravaliilor, a functionat una din primele farmacii din oras, Farmacia Hepites, iar dupa mutarea acesteia, un / "MUZEU FRANCEZ / artistic, istoric si contemporan / EXPOZITIUNE DE OAMENI MARI / in marime naturala"' (in 1886).
            In aceasta perioada constructia prezenta o expresivitate specifica arhitecturii vernaculare.
         Anul 1897 este important pentru evolutia cladirii. Proprietarele A.Haracopol si H.Armelin incep lucrarile dc reparatii si extinderc a imobilului, carc au insemnat reconsiderarea totala a expresivitatii volumetrice prin amplificarea gabaritului planimetric, a inaltimii si a modului de afirmarc a raportului plin-gol. Din acelasi an pana in 1945 cladirea va adaposti Marele Hotel Francez si Restaurantul Franccz, cu berarie cafenea, avand mai intai ca antreprenor, apoi ca proprietar "Casa P. Carivclli & M. Bucur". Cladirea continua sa fie reprezcntativa pentru oras, toti oaspetii de seama fiind gazduiti si ospatati in acest stabiliment. Printre ei: principele Ferdinand (1902), regele Ferdinand I (1925), Nicolae Iorga, I.L. Caragiale, Cezar Petrescu, Al. Tzigara Samurcas, M. Sebastian etc.




            Fruntasii politici locali si oamenii de cultura isi desfasurau o parte din activitatea lor in saloanele Marelui Hotel Francez. Cafeneaua amenajata si ca sala de cinematograf si beraria in care concerta seara de seara orchestra comunala condusa dc cazel-maestru L. Kern asigurau localului o clientela numeroasa.




            In anul 1945, la 6 august, cladirea hotelului care cuprindca atunci 10 camere cu 2 paturi si 15 camcrc cu un pat, toate in buna stare si mobilate, a fost rechizitionata dc trupele sovietice, dandu-i-se diferite destinatii.
            Din 1958 parterul cladirii, iar din 1967 si etajul au fost destinate pentru a adaposti Colectiile Muzeului Brailei.




 
NICOLETTO ARMELIN. Exportator de cereale; reprezentant de frunte al marii negustorimi brailene (cca. 1840-1869): efor al Deputatiei Mercantile, membru fondator, actionar si prim efor al Bancii Filemborice, membru fondator si efor al Societatii Anonime de Siguranta Comerciala "Concordia"; deputat de mahala (mahalaua Rose); functionar la Consulatul Austriac din Braila; proprietar al uneia dintre cele mai imporlante cladiri publice din oras, "Cazinoul Nicoletto" si a mai multor magazii in port.

            "Nici un oras din lume n'are o astfel de piata, ea-si afla cu greu pareche chiar in centrele mai mici ale Apusului... Cladiri inalte, unele deosebit de monumentale, ca Teatrul Ralli. Otelul Francez formeaza zidurile care domina...




            ....armatorul, bancherul grec sau italian isi ia masa supt lumina electrica, in salile luxoase ale Otelului Frances sau Splendid...” - Nicolae Iorga - Impresii de calatorie asupra Brailei, 1904

"Masa era comandata la restaurantul principal, la "Le Francais" (sau la "La Francez", cum spuncau nepriceputii). Uneori patronul domnul Carivelli, italian dc origine, batran si solemn, fost "maitre” la case mari din strainatate, servea el insusi, imbracat in frac si cu decoratii". N.Carandino, De la o zi la alta, 1979



Elena ILIE Si Maria STOICA
Braila 629 - 20 ianuarie 1998
       


Hanuri si hoteluri din alt veac

Numarul mare de hanuri si hoteluri construite la Braila, dupa anui 1830, este un semn al prosperitatii economice a orasului, al traficului intens de marfuri si calatori.
            Cele mai importante dintre ele erau hanuri negustoresti care asigurau, prin programul lor, trei functii la fel de importante - gazduirea calatorilor, depozitarea marfurilor desfacerea lor - distribuite intr-o ordine consolidate de traditie: la subsol hrube si pivnite zidite (folosite ca depozite), la parter pravalii, iar la etaj camere de inchiriat. Printr-un gang boltit, asigurat de porti masive, se intra in curtea larga unde se aflau grajdul, sopronul pentru trasuri, fantana.
            Acest tip de han, ocupand o suprafafa mare de teren, la intersectia strazilor principale, a constituit pentru urbanismul Brailei prima incercare de monumentalizare a arhitecturii. Exemple concludente sunt: Hanul de Piatra (forma coltul Pietei Traian cu str. M.Eminescu), cumparat in 1830 de capitanul Valcov, Hanul Rally (aflat in capatul dinspre Piata Traian al strazii Mihai Eminescu), construit in jural anului 1840 si distrus de incendiu la 1859 si Hanul Rosu (ocupa coltul format de Calea Calarasilor cu str. Rosie), proprietatea familiei Caravia.
            Aceeasi conceptie planimetrica si spatiala caracterizeaza hanurile construite putin dupa jumatatea secolului, dar care primesc, dupa moda vremii, numele de HOTEL: St. Petersburg (la intersectia Bulevardului Cuza cu str. Mihai Eminescu), Marele Hotel Victoria (pe Calea Calarasilor colt cu str. Rosie, vis-a-vis de Hanul Rosu), Malcoci (pe str. Galati, colt cu str. Catolica). Hanurile erau amplasate pe principala strada comerciala, in apropierea pietelor, la barierele orasului pe traseul urmat de carutele cu marfuri spre port. O statistica din anul 1860 (cand orasul se intindea numai pana la str. Stefan eel Mare) mentioneaza 31 de hotelieri care gazduiau pasageri. Distributia lor in teritoriu era urmatoarea: 11 pe str. Bucuresti (Mihai Eminescu), 5 pe str. Glasisului (Bd. Independentei), 5 pe str. Raionului (Stefan cel Mare), 3 pe str. Silistrei (Calea Calarasilor), 3 pe str. Foburgului (Rahovei), 2 pe str. Bulevardului (Bd. AL. I. Cuza), 1 pe str. Portului (Imparatul Traian) 1 pe str. Danubiului.


                                     Hotel St. Petersburg

                                            Hotel Victoria


                                         Hanul Malcoci

In anul 1864, cele mai cautate localuri erau: Hanul lui Zosima, Hanul lui Gh.Papazovici, Hanul lui Ciacaru, Hanul Padulu, Hanul Rosu, Hanul lui Aron Zarafu, Hanul Unguresc, Hanul lui Bluster, Hanul lui Petre Boiangiul, Hanul lui Ilie Bochieru, Hanul lui Cosma Bercaru, Hanul lui Dumitru Cetula, Hanul lui Papazulu, Hanul Trandaburu, Hanul lui Barbu Dumitrescu;
Hotel Pesta, Hotel Ralli, Hotel Victoria, Hotel Petersburg, Hotel London, Hotel de Paris, Hotel d'Athene, Hotel Weibl, Hotel Galati, Hotel Roman, Hotel Romania, Hotel Berlin, Hotel Moscova, Hotel Europa, Hotel Orient
            Multe alte hanuri / hoteluri erau modeste case de locuit, adaptate conditiilor de inchiriere, fara pretentii de confort sau de siguranta. La strada aveau pravalie (carciuma, cafenea, bacanie), urmata de doua camere spre curtea in care se afla un sopron de scandura si un put cu doua galeti de fier (hanul lui Gheorghe Garoiu din coltul str. Rahovei cu 1 Decembrie 1918). Asemanator era proiectul hanului intocmit de arh.Dimitrie Poenaru pentru domeniul statului. Acesta era compus dintr-o camera pentru bacanie, una pentru carciuma si doua pentru calatori, o pivnita care putea cuprinde pana la 8 buti de vin si un grajd pentru 20 de vite, toate construite din caramida si acoperite cu olane.
            O alta statistica din anul 1897, intocmita la cererea Statului major general al armatei, menfioneaza 68 de hanuri la Braila.
            Pana la afirmarea lui ca program specific in arhitectura Brailei, hotelul aducea ca element de noutate in structura hanurilor Rally si Weibl, sala de teatru salonul de dans, dupa modelul "Casei Bossel" din Bucuresti. Din acest moment hotelul capata o functie culturala, contribuind la modelarea societatii brailene si la integrarea ei in circuitul cultural european.  
         
Maria Stoica 
Braila 631 - 20 ianuarie 1999



Scrisoare de vapor


 Scrisorile de vapor din prima jumatate a secolului al XlX-lea sunt documente rare. Putinele acte de acest fel, care au ajuns pana la noi, reflecta in modul cel mai direct traficul de marfuri prin portul Braila. O astfel de scrisoare, gasita in ruinele casei Grigore Giani (Calea Calarasilor nr.27) a fost donata muzeului de dl. Valentin Vasile, inginer sef al societatii de construcfii CONSTAR S.A., executantul lucrarilor de consolidare la acest obiectiv.



 Documentul, partial imprimat, este redactat in italiana, intr-un limbaj propriu epocii. Din el aflam ca dl.Elia Brambesco a incarcat la 10 mai 1838, in portul Braila, mai multe marfuri pe brigantina "Madona di Sparta", comandata de capitanul Spiro Cocoli. Erau trimise la Constantinopol, domnilor Theodocovich si Demattei: grau (485kg), fasole uscata (10kg), piei de porc (doua containere), scandura s.a.
             Scrisoarea mai contine vinieta obisnuita pentru acest tip de act si sigiliul aplicat in portul Braila.



Maria Stoica 
Braila 631 - 20 ianuarie 1999

vineri, 23 septembrie 2011

Inceputurile amenajarii spatiilor verzi brailene

Ca in toate orasele din Romania si locuitorii orasului Braila au inceput sa amenajeze odata cu timpuri moderne, spatii verzi, spatii care sa dea un aspect mai placut orasului si unde sa se poata relaxa dupa orele de activitate. Alaturi de grija pentru frumos, brailenii au pus intotdeauna si grija pentru sanatatea oamenilor, pentru „igiena", plantand foarte multi arbori, in parcuri, gradini si pe strazi. Pentru ei, functiile arborilor a plantelor, in general, le erau cunoscutc: (asigura oxigenul si hrana pentru tot ce este viu, purifica aerul viciat de fum, praf, gaze toxice, atenueaza zgomotele, etc.).
La Arhivele Nationale, Braila, se afla documente din care reiese faptul ca dupa eliberarea Brailei de sub turci (1828) locuitorii s-au ocupat mult de amenajarea spatiilor verzi din orasul lor. Nu s-a realizat insa, totul foarte usor, ci uneori cu insistente, cu mari greutati, avand in vedere bugetul mic alocat infrumusetarii orasului, precum si clima si solul din aceasta parte a tarii. De multe ori pamantul, in locurile pentru plantatiile noi, era inlocuit cu pamant bun, fertil, „pamant vegetabil". In Braila s-a plantat foarte mult, aproape in fiecare an: 400-600 sau 1000-2000 de puieti din care insa se prindeau doar jumatate, reluandu-se plantarile in anii urmatori. Pe langa clima si sol, o piedica in prinderea si dezvoltarea arborilor, erau vitele lasate liber prin gradini si pe strazi (!!). Dar, trecand peste aceste greutati si vazand rezultatele stradaniei lor, cei ce au contribuit la infrumusetarea hainei vegetale a Brailei cred ca se simteau foarte multumiti.
In jurul anului 1849, orasul Braila era descris astfel: „Intre cele 4 strade lungi si drepte, ce se intindeau ca patru labe de polip, erau locuri goale si pustii ocupate de livezi, de vii, de maidanuri presarate cu colibi, cu bordee, cu strade pline de gropi, de baltoace, cu mormane de gunoaic si baligar'" .
Orasul privit dintr-un punct mai inalt semana mai mult cu o gradina decat cu un oras. Arbori inalti ca plopii, pletosi ca duzii si nucii, prin care se ghicea cumpenele puturilor, ce se ridicau inalte ca niste lungi gaturi de cocori".
In 1906, Braila avea: „strade frumoase cu cladiri moderne si cu imprimarea caracterului occidental. Ceea ce contribuie ca orasul Braila sa fie enumerat intre orasele occidentale chiar i se zicea acum- Braila picior de Paris,- este desigur alinierea si ordinea in care sunt asezate stradele si care poate servi ca model oraselor din restul tarii. .."
Se mai spunea ca, un calator ajuns in Piata Sfinfii Arhangheli, daca are „un moment de recreatie si de satisfactie, are intotdeauna un murmur de admirafie. Calatorul se gaseste intr-un patrat inconjurat de edificii marete in mijlocul carora se afla un Parc Englezesc.. ,".

                              Braila - Centru



Bulevardele Cuza si Carol „ce inconjoara orasul cu bogatele plantatii, cu alinierea, curatenia, lumina si pavagiul lor, ar fi demne de admirat chiar de occidentali, daca ar avea constructiuni frumoase.. ,".
Intre anii 1833-1940, Braila dispunea de mult mai multe spatii verzi decat in prezent. Printre gradinile si parcurile care sunt in prezent se amenajau si se dezvoltau: Parcul Monument care se intindea pe o suprafata de aproximativ 77000 mp, acoperita de plantatie si impadurita; Gradina Mica sau Sfintii Arhangheli proiectata in anul 1860; Gradina Mare proiectata in anul 1833 s.a..


                         Braila Bulevardul Cuza


                       Braila Gradina Publica

Gradina Mare cunoscuta si sub numele de Gradina Publica s-a numit pentru foarte scurt timp (doar in stadiul de propunere), gradina „Alecsandru Ioanu I ".
In sedinta a 13-a a Consiliului Judetean de Braila, din 14 noiembrie 1864, presedintele Nicolae Eliade, propune ca: „gradinei Comunale a resedintei judetului nostru, ce pana acum n-are alta numire decat aceea de gradina publica, sa i se dea numele ilustru de Alecsandru Ionu I-iu".
La 19 noiembrie 1864 s-a intocmit un dosar pentru „darea gradinei Publice, numele Domnitorului de Alecsandru Ioanu I, precum si stradelor de amandoua laturele ei ce au numirea de strada Belvederei, strada Fortificatiei si Schelii, sa se dea numele de „26 lulie 1864" §i „26 Octombrie 1864" in onoarea zilelor in care s-a instituit pentru prima oara Consiliul Comunal si Consiliul Judejean".
La 18 ianuarie 1865, domnul primar primeste de la Consiliul Judetean Braila, urmatoarea invitatie: „Domnule Primar …. este a avea loc in ziua de 24 ianuarie curent, dupa finirea Tedeomului comemorativ al acestei mari zile nationale, solemna sfintire de apa la locul gradinei publice a comunei pentru bactisarea (botezarea) ei cu numele semnificativ national de: Alecsandru Ioanu I-iu....Aceasta crede Biroul de datorie a va notifica si in special prin prezenta pentru stiinta si regula, cu rugaciunea colegiala si amicala tot odata din partei ca sa binevoiti a face in privinta ceremoniei in chestiune cele de cuviinta dupa cum insiva veti gasi cu cale.. .".
La 21 ianuarie 1865 este trimis la Consiliul Judetean urmatorul raspuns din partea domnului primar: „La adresele onor Consiliu nr …. subscrisul are onoare a spune ca asupra acestei sugestii s-a referat la Onor Ministerul, si prin urmare Consiliul Comunal in a caruia deliberare am dat aceasta chestie nu poate consimti a lua parte la ceremonia ce este a se face in ziua de 24 Ianuarie in Gradina publica pentru rebotezarea ei cu numele de „Cuza" caci acest sacru nume 1-a dat Consiliul Comunal Aleiului ce s-a destinat prin aprobarea Guvernului a fi pe strada Bulevardului..."


                                 Braila Parcul Monument



Cu putine exceptii, strazile Brailei erau plantate cu arbori, ceea ce face ca orasul sa aiba un aspect estetic, deosebit, dupa cum se poate observa si in prezent. Pe langa gradinile care serveau ca locuri de plimbare sau ca locuri de petrecere si strazile, mai ales, Bulevardul Alexandru Ioan Cuza, erau un loc placut pentru plimbari, mai ales toamna si iarna.
Intr-un document aflat la Arhivele Nationale Braila se arata ca la 1 mai 1865, dupa licitatiile savarsite si aprobate de ministru „au ramas asupra noastra pavarea din nou a strazii Bulevardului cu incepere din strada Silistrei (azi. Calea Calarasilor) pana in strada Bucuresci (care s-a mai numit str. Kiselef sau str.Regala). Precum aseminea si facerea soselei prin mijlocul acestei , numita Aleiul Cuza afara de plantarea pomilor pe ambele ei parti latutale care urmeaza a se efectua de Onor. Primaria".
Deci, se hotarase de catre Consiliul Municipal Braila si s-a aprobat de catre Minister, ca portiunea nou pavata de pe mijlocul strazii Bulevardului sa poarte numele de Aleiul Cuza, in acest caz numele Gradinii Publice ramanand neschimbat. Strada Bulevardului se vede trecuta in vechiul plan al orasului din 1834, dar pe atunci doar in stare de proiect.
In anii 1865-1867, s-au plantat pe strada Bulevardului 400 ulmi de campie si 200 salcami.
In aprilie 1867 primarul „cere" domnului arhitect al orasului, domnul C. Margaritescu, sa faca un deviz si o schita de plan pentru ca s-a hotarat ca pentru inchiderea Aleiului de pe Bulevard, sa se faca „grilaju ca cel din Piata Sfintii Arhangheli, de scanduri si cu stalpi de stejari" .
Nefiind fonduri pentru aceasta lucrare in august 1867, s-a facut un nou deviz plan pentru ocrotirea arborilor de pe Aleiul Cuza. Pe „soseaua Bulevardului ce se afla plantata cu arbori se aseaza 684 pari spre a feri de trasuri si 24 canapele de odihna ".
La 8 septembrie 1867, gradinarul Gradinilor Publice din Braila, domnul Anton Chelaru, arata ca: „dupa observatia generala facuta la plantajiurile aleiului Stradei Bulivardului am constatat ca din arborii plantati in primavara a.c. sunt prinsi 230 ulmi, iar uscaji si vatamati de trasuri si vite 130 ".Gradinarul cere inlocuirea arborilor uscati si plantarea in continuare, a Bulevardului.
In aprilie 1870 este pus in lucru „Proiectul pentru imbunatatirea Bulevardului". In descrierea lucrarii se arata ca: „soseaua Bulevardului fiind stricata, si mare parte dintransa neplantata s-a hotarat a se imbunatati prin reparatiunea generala a soselei impetrita si partea soselei pavate, pe partile unde este mai rau stricata, cum si prin completarea plantatiei cu arbori".
Despre pamantul in care se vor planta arborii se spune ca: „pamantul vegetabil pentru implinirea gropilor de plantatie va fi aseminea de buna calitate extras dupe piaja Carantinei sau din Campia afara din bariera Sf. Constantin si se va aseza de Antreprinor de o data cu plantatia care se va urma de la 15 martie al acestui an pana la 15 aprilie inclusiv …….
Arborii se va aseza (sic) in linie driapta si in pozitiune verticala…..
La reparatiunea pavajului se intrebuinteaza piatra actuala si piatra din nou de la Movila Blascova de buna calitate spre a se complecta lipsa asezandu-se in picioare pe un strat de savura de 20 cm bine lipita una de alta".
      Despre organizarea si evolutia spatiilor verzi brailene se pot spune multe lucruri interesante la inceputurile organizarii lor. Ne vor interesa cu deosebire, mai departe Gradina Poligon, Gradina Publica, Parcul Monument precum si preocuparile brailenilor cu privire la curatenie, poluare, etc.

Candea Michaela Cristiana
Braila 636 - 20 ianuarie 2004




sâmbătă, 17 septembrie 2011

Casa colectiilor de arta


La 11 aprilie 1912 armatorul grec M.Embericos solicita Primariei Orasului Braila aliniamentul la strada Teatrului nr. 8 (actual str.Belvedere nr. 1) pentru ridicarea unei constructii.
Conceputa de arhitectul Lazar I.Predinger, destinatia initiala a cldirii a fost de sediu agentie vapoare M.Embiricos & Co. si locuinta a marelui armator.
 Agentia avea ca domenii de activitate: export de cereale si import de carbuni; linie regulata de marfuri intre Anglia-continent si Mediterana, la porturi din Marea Neagra si Dunare; linie regulata Transatlantica intre Constanta - New-York cu vapoare transatlantice de lux si linie de pasageri Marsilia - Pireu - Salonic; reprezentanti generali ai Societatilor de Navigate: Byron Steamship Co. LTD. Londra(M.Embiricos) si National Steam Navigation. Alte destinatii ale cladirii: 1930 -1937 sediul Societatii meseriasilor braileni "Mihail Enescu"; 1937 Dispensarul Casei Asigurarilor Sociale, iar din 1987 sediul Sectiei Arta a Muzeului Brailei.
Toate aceste schimbari de destinatie nu au modificat aspectul interior initial conceput de arhitect. In imaginea din anul 1937 se remarca existenta unei turle din lemn in axul principal vertical, - sursa de lumina a holului central accent important in determinarea volumetrica a cladirii si a spatiului urban.
Dupa 1986, prin degajarea terenului de constructiile parazitare ce o inconjurau, valoarea urbanistica a obiectivului a crescut, fiind gandita vizionar de arhitect, cu patru fatade principale. La aceasta se adauga ingenioasele rezolvari arhitecturale: gradarea stapanita a volumelor spre corpul central, atenuarea agresivitatii unghiului drept, transmiterea la exterior a compunerii spatiilor interioare, integrarea in situl istoric.
Compusa din subsol, parter si etaj, cu structura din piatra si caramida, cladirea se organizeaza in plan in jurul unui hol central dezvoltat pe doua etaje cu camere dispuse perimetral si din care se accede la etaj printr-o monumentala scara de marmura. Remarcam elemente de valoare integrate monumentului: vitraliul policrom intitulat "Hermes", aflat in axul intrarii pe palierul scarii principale, feroneria de exceptie a luminatorului, balustradelor scarilor, a portilor si imprejmuirii, luminatorul - pretioasa sursa de lumina in interior - din axul holului principal, usile cu mari suprafete de geam cristal. Decoratia este bogata, in general sobra si cu relief plat, plastica arhitecturala ce reprezenta in Europa eclectismul inceputului de secol '20. Sunt amestecate elemente decorative traditionale si moderne: pseudo-orientale, a l'antique a la greque, persane, baroce, rococo, art nouveau - scenografie adaptata la o cladire cu un plan liber si osatura constructiva clasica. Cu toate ca in timp a fost bine intretinuta prin executarea lucrarilor de intretinere curente, in prezent starea constructiei este precara din cauza deteriorarii structurii de rezistenta, la care se adauga numeroasele straturi succesive de vopsitorii si zugraveli ce au dus la estomparea profilaturii decorative. Pentru a conserva si proteja o valoroasa capodopera a arhitecturii brailene este necesar a se initia cat mai urgent lucrari de consolidare structurala si restaurare, acestea fiind necesare pentru valorizarea acestui monument de arhitectura ce face parte din patrimoniul cultural national.


Geta Lupoaie
Braila 631 - 20 ianuarie 1999