luni, 27 iunie 2011

Ziua Sfantului Nicolae - Izvoarele unei mari sarbatori



Acum zece ani, in contextul Jubileului Braila 625, am propus Episcopiei Dunarii de Jos si Primariei Braila adoptarea - conform unei traditii romanesti si europene - unui patron spiritual al locului. Tinand cont de momentul special pentru Braila, de vocatia ei dunareana, europeana si universala, de data atestarii documentare sigure (20 ianuarie 1368), am ales pe Sfantul Mare Ierarh Nicolae. Acesta, sarbatorit la 6 decembrie, si ocrotitor, intre altii si al navigatorilor, se justifica din punctul de vedere al semnificatiei spirituale in general. Mai mult insa, pentru Braila, Sfantul Nicolae are semnificatii aparte.
Apoi m-am gandit ca sarbatorilor de iarna ce trebuiau sa inceapa an de an la Sfantul Nicolae puteau avea un corolar in Ziua municipiului Braila optand pentru 20 ianuarie, data de luna si zi a actului de nastere al orasului din privilegiul pentru brasoveni a lui Vlaicu Voda. Doream sa intemeiez o traditie si cred ca am reusit. Imi amintesc si acum momentul in care, in biser­ica, s-a citit de catre domnul consilier Petrescu Actul solemn ce fusese aprobat si in Consiliul Local si al carui autor eram.
Putini stiu ca atunci cand ostile victorioase ale lui Mihai Viteazul conduse de banul Manta au luat Braila din mainile turcilor in aprilie 1595, victoriei crestinilor i-a fost consa­crata si o biserica ce a primit hramul Sf. Nicolae (1595/96). De ce Sf. Nicolae? Pentru ca Mihai Viteazul, dezrobitorul orasului, fiul lui Patrascu cel Bun, isi alesese el insusi ca pro­tector pe acesta: fiul sau a fost botezat Nicolae - Patrascu, fiind asociat la domnia peste cele trei Tari Romane, iar hramul bisericii Mihai Voda din Bucuresti (cea translatata de dictator in anii '80 si reasezata in spatele unor blocuri banale pe cheiul Dambovitei) este tot Sf. Nicolae.
Intelegem insa, din putinele izvoare ce ne stau la indemana, ca la porunca lui Mihai, aici s-a ridicat o manastire cu hramul mai sus amintit si astfel ea este cea mai veche manastire din istoria Brailei. Abia peste aproape jumatate de veac, sub Matei Basarab, la confluenta Buzaului cu Siretul, s-au ridicat Maxinenii (1637). Ei bine, tocmai in domnia acestui mare ctitor bisericesc al neamului romanesc - cel mai mare dupa cum a dovedit Constantin C.Giurescu - nu se putea face mare lucru pentru biserica aflata in 1644 in mare suferinta. Cu siguranta, tot ceea ce a urmat in oras dupa 1596 (desele schimbari de stapani pentru Braila pana la 1601) apoi reasezarea ferma a turcilor in oras si cetate vor fi lovit lacasul ridicat de Mihai. Astfel, se ajunge in 1644 ca o solie incluzand calugari, sa mearga la Moscova si sa ceara ajutor tarului Rusiei, ca protector al Ortodoxiei, pentru reparatiile ce trebuiau.Nu cunoastem nici raspunsul dat si nici ceea ce s-a intamplat cu ctitoria lui Mihai Viteazu la Braila.
Si iata ca dupa 1829, dupa Pacea de la Adrianopol si dupa revenirea Brailei la Tara Romaneasca, se construieste la Braila o biserica in imediata apropiere a fostei case a pasei de Braila. (Pe acest loc, al resedintei pasei, s-a ridicat prin anii '60-'70 un bloc pentru locuinte cu trei nivele. Casa ca atare, pana la demolarea sa, a slujit si pentru prima scoala publica la Braila, cea intemeiata de Ioan Penescu, in 1832. Asadar, prima scoala publica la Braila, a existat pe cealalta latura a strazii Scolilor si nu pe locul fostei Scoli Generale nr. 15, ulterior Casa Personalului Didactic).
Ne-am pus intrebarea fireasca daca nu cumva exista o legatura intre locul ales pentru Biserica Sf. Nicolae din Braila, ridicata dupa 1836 (si sfintita in 1840 cand Cuvantul lui Ioan Penescu rostit cu acest prilej se va tipari la Tipografia orasului) si locul manastirii Sf. Nicolae zidita de Mihai Viteazul pe la 1596. Cine ar fi putut pastra amintirea acestui fapt?. Sigur, mai intai, ceea ce numim traditia locala, cea din randul crestinilor, a putut avea o con­tributie. Dar traumele orasului si ale comu­nitatilor crestine de aici au fost multe si de mare intensitate. Cred ca Mitropolia Proilaviei (intemeiata inainte de 1590) pentru toti crestinii din raiaua Brailei, din Dobrogea si pana la Hotin (1715), a avut un rol in pastrarea memoriei locului.
Daca din punctul de vedere al izvoarelor diplomatice sau narative (cronici sau relatari de calatorie) nu credem sa mai putem adauga prea repede noi date, in schimb arheologia poate face ceva in stabilirea unor realitati.
Astfel, in vara anului 1994, am intreprins cercetari sistematice in apropierea bisericii, strada Scolilor nr.4, acolo unde SC Durabet SRL Braila urma sa-si construiasca sediul. Am avut satisfactia de a descoperi una din cele mai vechi urme crestine la Braila, si anume medalionul realizat prin perforarea unei mo­nede mari din bronz datand din prima jumatate a secolului al Xl-lea, ca emisiune a imparatului bizantin Roman III Arghyros (1028-1034). La departarea la care ne aflam de biserica de astazi nici nu ne asteptam sa surprindem fundatii ale eventualului Sf. Nicolae ctitorit de voievodul Unirii de la 1600.
Credem ca rezultate definitive se pot ivi atunci cand restaurarea Bisericii Sf. Nicolae va incepe si va permite ca cercetarea arheologica sa o preceada. Ea va putea sa evidentieze sau nu urme mai vechi si sa le atribuie in functie de situatia ce o va gasi. Pana atunci suntem datori sa cercetam izvoarele ce ne stau la indemana cat mai bine si sa verificam, la momentul oportun, ipotezele noastre.
        Asa cum spunea Vasile Bancila, duhul sarbatorii, ce asteptam la 6 decembrie, ne-a adus aminte de aceste cateva aspecte de viata crestina din istoria Brailei medievale si modeme.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Decembrie  2002

vineri, 24 iunie 2011

Strazile au amintiri


Revin astazi cu amintirile strazilor orasului cu salcami anuntand fapta buna a celor ce, dupa lungi staruinte, au reusit sa impuna pro­ducatorilor de film un nou documen­tar despre Braila. Spun un nou docu­mentar deoarece cititorii nostri mai varstnici sau mai tineri isi amintesc de "Buna dimineata Braila" (inainte de 1989) si de "Braila 625" ca sa nu mai vorbim de pelicula "Braila 600" (1968) al carei scenariu a fost "dic­tat" de evenimentul jubiliar.
Iata ca acum, Martha Marmeliuc de la MDV Film, castigand Concursul organizat de Centrul National al Cinematografiei in sesiunea 2003, va incerca, in baza unui scenariu intitulat Porto-Franco II, o noua abordare a aceluiasi subiect - Braila.
Pana una, alta, iata ca am primit de la Institutul National al Monumentelor Istorice, o documen­tatie intocmita de aceasta noua, dar harnica institutie din subordinea  Ministerului Culturii si Cultelor (director general arh. Gh. Sion) al carei obiect de activitate este foarte  limpede: proiectarea pentru monumentele ce au nevoie de restaurare si punere in valoare.
Este vorba de proiectul condus de arh. Dan D. Ionescu, din cadrul Institutului mentionat, pentru consolidarea si punerea in valoare a monumentului cunoscut sub numele de „Pulberaria noua”.
Documentatia primita contine doar elementele de tema de proiectare, elaborate la nivelul cunostintelor actuale. Tema insasi sugereaza cercetarea arheo­logica a Pulberariei in vederea stabilirii catorva date ce privesc redarea adevaratei infatisari.
Dupa ce cercetarea si consolidarea monumentului s-ar executa, evident ar urma valorificarea acestuia intr-un fel sau altul.
In ceea ce ne priveste, daca Primaria Braila va putea angaja cheltuieli in acest obiectiv, cred ca aceasta  poate sa insemne un bun inceput in valorificarea a ceea ce s-a mai pastrat din "hrubele" Brailei.
Pentru fosta Pulberarie, Muzeul Brailei propune transformarea ei intr-o pagina vie de istorie nationala si universala, printr-o expozitie de baza menita sa contina istoria cetatii Brailei, a cetatilor de pe linia Dunarii, a cetatilor din spatiul românesc, adica inclusiv a celor din Transilvania si a celor de pe Nistru.
 Apoi, istoria orasului Braila in  dezvoltarea lui planimetrica, ar putea fi pusa in evidenta, cu ajutorul planurilor succesive din 1789, 1830, 1834 etc, etc.


 



  
 
Tot aici vom putea organiza un  Centru pentru studiul fortificatiilor din spatiul românesc, dar si din Europa, pentru aprofundarea unor teme etc.
In momentul de fata, tema de proiectare, studiul istoric, releveul, ridicarea topo, studiul geotehnic proiectul pentru autorizarea demolarii unor constructii parazitare expertiza tehnica si sprijinirile duc spre suma de 180 milioane de lei ca prima etapa intr-o angajare financiara ce va fi, probabil, lamurita intr-un viitor apropiat.

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Iunie 2003

marți, 21 iunie 2011

Calea Bucurestilor - Strada Regala - Strada Republicii - Strada Mihai Eminescu - 1 Decembrie 1918


De departe cea mai frumoasa artera a Brailei, strada ce stra­punge evantaiul planului sau de la vest spre est, adica dinspre Baragan spre Dunare, coborand in portul fabulos altadata, reper european inca din secolul al XlV-lea, a purtat, cum se vede, denumiri care mai de care mai importante si mai... definitive.


 


 Prima dintre denumiri o gasim inca de la inceputurile orasului mo­dem, inca din vremea de sfarsit a stapanirii turcesti - (1774-1828) - traiectul ei suprapunandu-se, aproape exact, cu cel de astazi. Evident, stra­da ca atare, sugerata chiar si de "planul" asezarii otomane pe care si "citim" pe planul din 1830 al lui Riniev, avea sa fie una cardinala si din punct de vedere geografic, dar si din punct de vedere economic si social.



 Daca orasul medieval s-a infiripat in lungul arterei sud-nord, in lungul Falezei Dunarii, paralel cu aceasta, cu denumirea cea mai veche (ce o cunoastem) de Calea Silistrei, artera moderna s-a construit perpendicular pe ea, desi, repet, insusi orasul si por­tul medieval aveau nevoie de o deschidere in aceasta directie.
Iata de ce, inca din veacul al XVIII-lea, o strada aproape pe acelasi traseu s-a nascut si a evoluat astfel incat, devenind artera (ulita) cu dughenele de marfuri, a fost nevoie ca ea sa fie podita cu lemn. Ce inseamna o ulita podita? Este pro­cedeul prin care o strada din orasele din sud-estul Europei erau "pavate" nu cu piatra, ci cu lemn.
O astfel de solutie, nu la fel de durabila si nici la fel de igienica pre­cum cele pavate cu piatra de orice fel, avea avantajul materialului mai ieftin, mai la indemana, precum si cel al posibilitatilor mai lesnicioase de reparatii si intretinere.
In anul 1982, cand a inceput exe­cutarea hidrantului pentru Teatrul "Maria Filotti" aflat la capatul de, colt cu Piata Traian de astazi, in timp ce sursa de alimentare era situata undeva la Bulevardul Cuza, a fost necesar un sant magis­tral in lungul strazii Republicii (de arunci).
Brailenii isi mai amintesc, poate, ca pe o buna parte din traiectul aces­tui sant, se pastrase, aproape intact, la circa 70-80 cm fata de actualul nivel de calcare, "pavajul" din lemn al ulitii ce a precedat ca directie si sens str. M. Eminescu de astazi.



 


 Catre capatul dinspre Piata, astazi - strada Cojocarilor sugerandu-ne faptul ca in apropierea dughenelor de pe ulita principala sau negustoreasca se aflau si acele ulite ce gazduiau ate­lierele mestesugaresti grupate pe meserii - in cazul de fata cojocarii.
Desi in conditiile anului 1982 - au trecut douazeci de ani de atunci - n-a fost cu putinta sa se realizeze o cercetare prealabila din punct de vedere arheologic, arheologul dr. N. Hartuche, de la Muzeul Brailei, a incercat sa salveze ce se putea salva din materialul arheologic iesit la iveala. Totodata a notat cateva aspecte stratigrafice dupa care tavalugul lucrarii de care vorbeam a trecut peste ulita podita. Acesta cred ca ar trebui sa fie primul al str. M. Eminescu de astazi, pentru a aminti un aspect de civilizatie urbana la Braila ce se mai putea intalni la acea vreme (sec. XVII-XVIII) la Bucuresti si la Iasi. Generos, prof. dr. N. Hartuche mi-a incredintat mai tarziu notele si materialele arheolo­gice (multa, foarte multa ceramica) si ele au fost fructificate in expozitia de baza a Muzeului Brailei deschisa in 1985, unde am putut reconstitui un fragment de ulita podita (pentru momentul 1774-1828).
Regret faptul ca atunci, ca si acum, cu prea mare usurinta legea, pe de o parte si sansa de a cerceta astfel de lucruri, pe de alta parte sunt eludate de interese strivuitoare dar care nu ne fac servicii si cu atat mai putin cinste. Nu doresc sa insist mai mult asupra aspectului evocat, din 1982, pentru ca el se repeta astazi la fiecare pas exemplele abundand din pacate.
Doresc sa spun celor ce eventual ne urmaresc, in periplul inceput la sfarsitul anului trecut pe strazile Brailei, ca nu puteam sa evoc astazi evenimente, fapte sau fenomene moderne sau contemporane decat dupa ce am cautat sa amintesc ceva din radacinile acestei artere atat de cunoscute a Brailei si, candva, si indragita. 

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Ianuarie 2003


 

Posta Brailei

Un reper esential al oricarui oras,  al oricarei asezari este Posta.
Pentru vechea Braila de pana la momentul revenirii la Tara Romaneasca  1828 /29, posta se afla pe artera principala a orasului, adica pe calea Silistrei. Tot pe acelasi loc s-a edificat apoi posta moderna.
Construita la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul veacului XX, cladirea a fost una dintre cele mai frumoase si mai bine realizate dintre toate cladirile de pe Calea Calarasilor. Avea acoperisul mansardat, asa cum se construia in acel moment de gratie pentru noi cand copiam - uneori creator - pe sora mai mare de ginta latina, adica Franta.


 


 Ulterior, posta ce a functionat aici a avut de suportat consecintele cutremuru­lui din noiembrie 1940. Cu acest prilej, mai multe cladiri civile si biserici din Braila au fost avariate. Intre ele, Posta a pierdut etajul, care in urma degradarilor produse de seism a fost demolat.
Astfel Posta a avut la Braila, dupa 1940, infatisarea unei cladiri cu parter, mult simplificata, pe care multi braileni din generatia mea si-o amintesc. In anii '60 am intrat de cateva ori in ea.



 Din pacate, destinul ei avea sa fie hotarat de edilii orasului care, la inceputul anilor '70, au condamnat-o la demolare. Pe locul ei s-a inaltat cladirea noua a Centrului teritorial de calcul, destinatie ce "justifica" din plin desfiintarea vechii poste.
In felul acesta, memoria unui loc si a unei institutii dintre cele mai importante in viata colectivitatilor, a asezarilor de orice fel a fost stearsa, a fost nivelata. Am vrut sa dau un exemplu de felul in care comportamentul nostru fata de traditie, pierderea piesa cu piesa, casa cu casa din zestrea Brailei vechi este spre paguba noastra, a tuturor.

Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Iunie 2003
 

Strazile au amintiri


In repetate randuri rubrica de fata mi-a dat prilejul unor luari de pozitii fata de fenomenul adanc inradacinat la noi de a nu respecta legea. In cazul nostru, legile ce reglementeaza modul in care trebuie sa tratam patrimoniul cultural imobil, iar in situatia Brailei, centrul ei istoric cu zestrea de arhi­tectura si sistematizare cu adevarat europene si situl arheologic de sub nivelul de calcare al orasului de astazi.
De data aceasta, doresc sa relev un caz pozitiv, adica o atitudine cu adevarat civica, de respectare a legii si, prin urmare, de respect fata de tre­cutul nostru istoric.
Nu de putine ori am aratat ca cel mai vechi nivel de "viata" al orasului Braila, practic cele mai vechi urme de locuire ale asezarii medievale, dateaza de la sfarsitul sec. al XlII-lea, inceputul veacului al XlV-lea. Aceste vestigii inseamna imensul cimitir dintre strazile Cetatii, pe ambele laturi, Vadul Schelei, Str. Cazarmii si Str. Militara.
Daca aproape de capatul spre terasa al strazii Cetatii, la nr. 70, adica in curtea Casei memoriale D. P. Perpessicius, au fost descoperite primele morminte, in 1986, ulterior, am urmarit ce se intampla in perimetrul strazilor amintite si am intregit informatia, atat cat cetatenii din zona, construind sau reparand, au permis realizarea acestor cercetari, de fapt implinirea legii, respectarea ei.

                      
                     Casa memoriala D. P. Perpessicius

 

Asa s-a intamplat in cazul inter­ventiei de pe Str. Cetatii nr. 59, acolo unde doamna Paven Liana, pe un loc viran, urmeaza sa-si construiasca o noua locuinta.
Important ni se pare faptul ca domnia sa a inteles de la bun inceput rostul unei asemenea cercetari si a incheiat cu Muzeul Brailei, conform legii, un contract de cercetare arheologica menit sa duca la descarcarea de sarcina istorica a locului amintit.
Intr-adevar, sub conducerea noas­tra, arheologii Simion Copilu, Mirela Verineseu, pentru inceput, apoi Niculina Dinu au realizat, pe o suprafata de 16 m2 o cercetare amanuntita, in ciuda conditiilor grele de lucru din motive mai mult sau mai putin obiective. Astfel, rezultatele nu au intarziat sa apara si primele trei morminte, de fapt mormintele 52 - 54 au aparut la aproximativ acelasi orizont fie inhumari cu cel de pe Cetatii 70. Doua dintre ele, 52 si 53, au in sectiunea noastra doar craniile, restul scheletelor continuand in malul de sud, sud-est.
Pentru cel de-al treilea, identifi­cat la -230, cm cercetarea continua, el avand o pozitie vest-est (este crestin), iar modul in care sunt asezate mainile este de cel mai mare interes. Daca pe Cetatii 70, in integralitate, cele 49 de morminte au indicat o pozitie a mainilor pe lang` corp, aces­ta, (mormantul 54) de pe Str. Cetatii 59 are antebratul stang asezat pe bazin ceea ce poate sa indice o faza mai noua a inhumarilor din cel mai vechi cimitir al orasului medieval Braila, datat pana acum la sfarsitul sec. XIII si inceputul sec. al XlV-lea.
Pe masura ce investigatia va con­tinua, vom reveni cu noi amanunte, speram de interes pentru toti cei ce vor sa-si cunoasca trecutul.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Iunie 2003





Razboiul de Independenta 1877 Braila


Continuam astazi, dupa o intrerupere pe care o regret, seria comen­tariilor la cele mai vechi imagini ale orasului Braila realizate, indiferent de tehnica, de diversi artisti calatori.
Vom starui, in randurile de fata, asupra unei imagini realizata de desenatorul spaniol Pellicer, care in timpul razboiului ruso-turc din 1877-1878, s-a transformat intr-un adevarat corespondent de razboi, in sensul inregistrarii, prin desen, a unor imagini semnificative sau spec­taculoase.
Trebuie sa spun ca N. Iorga a fost cel care, intr-un memoriu prezentat la Academia Româna, a atras atentia asupra acestuia si a desenelor sale facute in spatiul românesc al teatru­lui de razboi. In fond, ceea ce a rea­lizat Pellicer ca "reporter de razboi" se aseamana pana la identitate cu ceea ce au reusit sa faca Nicolae Grigorescu sau Sava Hentia pe teatrul din Bulgaria, pentru a nu mai vorbi de Carol Popp de Szathmary.
In ceea ce-l priveste pe artistul spaniol, acesta a realizat la Braila trei imagini: Rusii in drum spre podul de peste Dunare de la Braila; apoi o imagine a regi­mentului de cazaci comandat de colonelul Strucov si, in sfirsit, o imagine luata de pe Ghecetului (Smardanul Nou de astazi, caruia brailenii ii spun tot turceste, Ghecet).
Aceasta ultima imagine a dorit sa surprinda efectele artileriei rusesti care incerca sa dea replica turcilor care bombardau de pe cele doua monitoare de pe bratu Macinului orasul Braila.
Trebuie sa se stie ca in primele operatiuni din razboiul ruso-turc din 1877-1878, Braila a jucat un rol important. Pe aici rusii au vrut sa faca o manevra inselatoare, dorind sa-i faca pe turci sa creada ca lovitura principala o vor da in Dobrogea si nu la sud de Dunare, in Bulgaria. Din aceasta cauza, s-a facut pe aici o trecere a Dunarii de catre armata rusa. De aceea, pe aici, a tre­cut si marele duce Nicolae in drum spre frontul ce se profila.
Conform Conventiei din 4 aprilie 1877, semnata la Bucuresti intre România si Rusia, trecerea rusilor se facea in conditiile in care Rornânia nu era acceptata sa ia parte la razboi. Iata de ce, peste capul nostru tre­buiau sa zboare bombe turcesti, iar rusii dadeau replica tot peste noi, din fericire, fara victime. Se stie ca, in momentul sosirii inaltului personaj rus, proiectile trase de pe monitoare au cazut pe peronul garii din Braila printr-un tir executat de pe Dunare peste oras.
Imaginea lui Pellicer surprinde o replica a bateriei instalata la punctul Lanarie, al  carui efect pare sa se observe undeva, in dreapta, pe mal. Concomitent, nava otomana din prima linie riposteaza, iar un ofiter rus priveste prin binoclu campul de razboi.

In stanga, uniforma ofiteriilui pare sa fie a unui militar roman (mai ales cascheta). Explicatia: desi armata romana, conform conventiei avea sa se dincolo de Olt, unii ofiteri au ramas.Este si cazul maiorului Ioan Murgescu, pe care rusii l-au folosit tocmai la anihilarea monitoarelor otomane. Daca pe unul l-au scufundat la 29 aprilie, gratie, lui Murgescu, ce a comandat salupa "Randunica" din Flotila româneasca de Dunare, pusa cu cele patru nave la dispozitia rusilor, s-a reusit scufundarea si celui de-al doilea monitor otoman.
Randurile de fata sunt un omagiu adus ostirii romane si flotilei de Dunare care in aprilie - mai 1877 si-au facut din plin datoria in conditiile bizare ale trecerii armatei ruse spre teatrul de razboi, in situatia in care, inca, nu ni se ingaduia sa fim aliati.
Dupa dezastrul ostilor rusesti ,la sud de Dunare, vom fi chemati in ajutor prin vestita telegrama a marelui duce catre domnitorul Carol I din 19/31 iulie 1877.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Mai 2003



Manastirea Maxineni

Sub acest generic veti gasi adesea si alt fel de amintiri decat cele istorice si culturale ce sunt invocate in mod obisnuit in legatura cu strazile Brailei.
De data aceasta, vreau sa evoc o discutie pe care am avut-o zilele trecute cu Andrea Piccardi, profesor al Universitatii din Florenta, pe care am avut indrazneala sa-l duc la Maxineni pentru a-i arata ruinele manastirii ridicate de Matei Basarab si Elena doamna. Gestul meu putea avea scuza naivului ce crede ca se poate lauda oricui cu zidurile hade ramase din splendida biseric` de alta dat`. Circumstante as fi avut si mai multe daca n-as fi vazut Florenta lui Lorenzo Magnificul.
Ei bine nu, am vazut Florenta, izvorul Renasterii, acum trei ani. Intr-adevar cuvintele sunt putine si prea putin grele sau frumoase pentru a putea sur­prinde cu ajutorul lor bogatia senti­mentelor de care esti stapanit in cetatea lui Leonardo da Vinci, Michelangelo Buonarroti, Rafael Sanzio sau Dante Alighieri. Fireste, dupa ce vezi Santa Maria dell Fiore si ajungi in cupola lui Brunelcschi, in campanilla lui Giotto, in Baptisteriul cu "Portile Paradisului", tur­nate de Domenico Ghirlandaio, dupa ce vezi Capela dei Medici sau Pallazo Pitti, de buna seama, te intrebi, ce poate sa mai insemne fata de toate acestea ruina de la Maxineni.




                           Manastirea Maxineni 2008 
Si totusi, am indraznit sa-i arat cole­gului ce vine dintr-o cultura si dintr-o civilizatie ce au educat Europa in buna masura, veacuri de-a randul, ca si in conditi cumplite de viata, creatia noastra reprezinta o alta realitate a aceleiasi Europe.
Discu\ia s-a axat in principal pe esecul tuturor demersurilor pe care le-am facut din 1990 incoace pentru restaurarea manastirii. Doar cu ochii mintii colegul Andrea Piccardi a putut sa vada fru­musetea unui monument realizat in cel mai curat stil românesc. Nu puteam ocoli, fireste, raspunsul la intrebarea de ce nu este macar inceputa restaurarea unui monument de o astfel de valoare, dupa ce investigatia arheologica a fost incheiata inca din 1991 (dupa ce s-a lucrat in acest sens din 1976).
Amabil, colegul nostru de la Florenta a vrut sa ma convinga ca nici in Italia lucrurile nu stau mai bine. Mai mult, a vrut sa-mi dea si exemplul concret al Siciliei, unde restaurarea unor monu­mente intarzie nepermis. De acord, intr-o tara in care fiecare casa veche este un monument, nu poti cuprinde totul.
La noi insa, dupa ce a ramas atat de putin din tot ceea ce s-a creat mai de pret, a nu restaura monumente ca cel de la Maxineni mi se pare incalificabil. Da, s-au perindat, de aproape 14 ani, intr-o deplina libertate, foarte multi ministri ai culturii, acum, culmea ironiei si ai cul­telor (!?). Este incredibil sa constati ca cel mai vechi monument crestin ortodox din orasul si judetul Braila, cele mai vechi ziduri din acest judet nu pot fi restaurate.
            In schimb, s-au putut bucura de fon­durile statului pentru restaurare, pe cri­terii pe care le cunosc, dar nu vreau sa le discul, alte asa zise monumente. Cred ca nu rusine, penttru o astfel de orientare ce nu ocroteste si nu da speranta pentru viitor monumentelor noastre istorice.
Priviti orice fotografie de dupa 1976 si veti constata, de va veti uita cu atentie cum degradarea ruinei se accentueaza. In aceste cazuri nu exista autosesizare? 
Inchei spunand tuturor ce vor citi aceste randuri ca impreuna cu cei doi oaspeti ai nostri, Andrea Piccardi sl Gianluca Masi, am vizitat ieri si geamia de la Macin unde, spre mahnirea noastr` ne-au fost aratate, de catre imam, geaurile sparte in mod repetat, ale lacasului. Spun acest lucru si in calitate de membru al Comisiei regionale nr. 2 pentru Monumente Istorice cu sediul la Tulcea si voi aduce, ambele aspecte semnalate aici, la cunostinta domnului ministru al Culturii si Cultelor.
Dar sa nu uit. Aratand colegului Piccardi ca hramul de la manastirea Maxineni e unul special, si anume Nasterea Sf. Ioan Botezatorul, ce se ser­beaza la 24 iunie, cu bucurie am aflat ca patronul Florentei este tot Sf. Ioan Botezatorul si ca el se celebreaza,in fiecare an la 24 iunie, adica de ziua nasterii Premergatorului lui lisus Mantuitorul.


Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
         Mai 2003

Asediul Cetatii Brailei 1828

Am inceput, datorita itinerariilor din ultima vreme sa prezint celor interesati de Braila si amintirile ei, cele mai vechi ima­gini ale orasului pastrate pana astazi. Am ajuns astfel la cele doua vedute ce infatiseaza orasul vazut de pe Dunare, precum si la ima­ginea cetatii, mai bine zis a citadelei Brailei, vazuta dinspre Gradina publica.
Tot din 1826, si de acelasi autor, este si gravura ce infatiseaza gura Siretului, adica varsarea aces­tuia in Dunare. O remarc fiindca foarte multi braileni sau galateni trec astazi podul de la intrarea in Galati fara sa stie ca acesta (atat de prost construit si atat de rau intretinut), a avut ca precursor un pod plutitor ce se vede in gravura de care vorbim. Oricat de buna ar fi masina cu care treci podul de peste Siret, la Galati, incercarea ramane o aventura. La 1826 tre­cerea era mai lina si, mai ales, plina de farmec.
Nu vreau sa evoc doar acest colt de natura surprins de gravor acum mai bine de un veac si jumatate. Doresc sa prezint alte doua gravuri ce privesc citadela asediata de rusi in mai-iunie 1828.
Asadar, cu doi ani mai noi, cele doua gravuri apartin, de data aceasta, la doi autori diferiti. Prima, in original, se afla tot la cabinetul de stampe al Bibliotecii Academiei Române si a fost repro­dusa de Casa de editura Franz Darth din Viena. Ea incearca sa surprinda asediul facut de rusi din­spre sud si est (adica si de pe Dunare). Locul de unde pleaca ghiulelele artileriei rusesti il estimez undeva la intersectia Caii Calarasilor cu Calea Dorobantilor de astazi. De ce? Pentru ca stim astazi ca rusii au construit atunci, paralel cu ultimul zid de aparare al cetatii (ce avea ca traseu aproxi­mativ bulevardul Al. I. Cuza de astazi) un mare sant. E vorba de asa numitele lucrari de apropiere de unde infanteria si genistii puteau pleca spre zidul asediat. (Acest sant este Calea Dorobantilor si Str. Rosiorilor de astazi). Ceea ce vedem in ima­ginea (A) ca zid asediat, reprezinta tocmai portiunea dintre actualul Tribunal si faleza Dunarii. Evident, atunci nu exista nici una dinte cladirile de astazi mai noi sau mai vechi.


O prespectiva diametral opusa avem in imaginea (B), in care se surprinde asediul citadelei dinspre nord, completat, si in acesl caz, de asediul realizat si de pe Dunare. Din prim planul imaginii, desenata la 15 iunie 1828, zi importanta in istoria asediului si vom vedea de ce, si pana in ultimul plan, un sir de soldati pornesc si apoi urca zidurile citadelei.


 
Acest atac era motivat de faptul ca se reusise (dupa cum spun rapoartele de razboi) sa se faca o bresa in zidul citadelei, prin explozia unei mine, de o marime suficienta pentru a se putea strecu­ra prin ca doi oameni. Dar acest atac nu a reusit.
Peste doua zile un al doilea asalt a avui aceeasi soarta, dar turcii sesizand ca retragerea peste Dunare nu mai e cu putinta cata vreme rusii ocupasera Macinul, s-au predat la 17 iunie 1828.
Prin urmare, avem pentru asediul din 1828, adica de acum 175 de ani, care a readus Braila Tarii Românesti, doua imagini gravate "luate" din doua puncte diametral opuse: (A) insemnand zona Calea Calarasilor de astazi pana spre Dorobanti si Monument, iar veduta (B) surprinzand citadela dinspre nord, nord-vest adica pe traseul strazii Carantinei de astazi catre bulevardul Al. I. Cuza si vadul Sergent Tataru. 
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Mai 2003


luni, 20 iunie 2011

Cetatea Brailei



Am adus discutie, intr-una din ultimele pere­grinari pe strazile orasului, cea mai veche veduta ce se pastreaza pentru Braila. Este vorba, de fapt, de un numar de trei imagini, realizate in tehnica gravurii de catre Aloys von Saar in 1826. Ele se gasesc in original la Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Romane si le-am cercetat inca din anii '80 cand am intocmit tematica sectiei de istorie a muzeului.







Intr-o vreme in care fotografia nu fusese inventata, asemenea indeletniciri cum este aceea de a desena sau grava peisaje, locuri, oameni, au facut sa ajunga pana la noi martori cu valoare de fotografie. Albumele primei jumatati a veacului al XIX-lea, sau pur si simplu lucrarile inde­pendente, au ramas pîna astazi de nepretuit pentru cunoasterea tre­cutului mai apropiat.
In cazul Brailei, grupul de trei gravuri cuprinse in albumul pu­blicat de Gh. T. Marinescu in 1929, la Centenarul eliberarii Brailei de sub turci, au o valoare cu totul speciala.
Doua dintre ele le-am amintit cumva vorbind de terasa Dunarii si felul in care a fost amenajata. Va invit acum sa priviti pe cea de-a treia, intitulata Cetatea Brailei. Este o imagine document luata dinspre partea de sud a citadelei, autorul stand undeva la capatul nordic al Gradinii mari de astazi. Calaretii din prim planul gravurii se afla pe Vadul Schelei, deplasîndu-se catre Dunare. Locul acesta, pe care se inalta si un foisor din lemn, cu trei obser­vatori (in imagine), forma cel de­-al doilea sant al fortificatiilor de al Braila. El se afla intre primul, ce inconjura citadela (ce se zareste in centrul imaginii) si cel de-al treilea, adica str. Unirii de astazi. Gravura arata destul de bine cum, in sistem Vauban, accesul catre citadela obliga la expunerea  asediatorilor  si  la cucerirea unei succesiuni de ziduri intre care esti obligat sa intri. 




In partea dreapta a imaginii se distinge Dunarea si cateva ambar­catiuni figurate mai mult de decor, pentru a marca fluviul, dar si cu muntii Dobrogei in fundal. Se mai poate "citi' pe aceasta veduta si poarta de est, pentru cea de-a doua incinta a cetatii, in vreme ce in stanga, dupa o cladire cu etaj si ceva acareturi, (probabil magazii), un minaret arata locul geamiei, lacasul de inchinaciune otoman. Un astfel de lacas a tre­buit sa existe si in citadela, dar nu se vede in imaginea noastra. La vremea respectiva (1826), geamia exista, refacuta sau construita din nou dupa dezastrul din 1810 cand, in timpul ocupatiei rusesti a Brailei (1809-1812) un ofiter rus a intrat cu pintenii la cizme in pulberarie.
Asadar, privind de pe muchea Gradinii mari catre nord, acum 177 de ani (Gradina Patei pe atunci), am fi avut in fata puterni­ca si temuta citadela a Brailei.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Aprilie 2003

Strazile au amintiri


Pentru  plimbarea de astazi pe strazile Brailei, propun redactiei Monitoru­lui de Braila repro­ducerea intocmai a articolului domnului Victor Simion, expert in cadrul Centrului pentru Formare, Educatie Permanenta si Management in Domeniul Culturii de pe langa Ministerul Culturii si Cultelor, domnia sa s-a deplasat la Braila cu grup de 35 de muzeografi din toata tara asa cum se vede din adresa de multumire a directorului acestui centru - domnul Mircea Dumitrescu. Se va vedea inca o data ca nu mai noi avem dreptate ci, si "domnii de la Bucuresti'.
Dupa scurta escala facuta la Sbozia, unde am tinut sa vizitez exceptionalul Muzeu al Agriculturii, fresca a taranului de altadata, mi-am continuat drumul spre Braila, contempland tristetea peisajului de Baragan. Unde, altadata, la aceasta vreme, isi aratau tuleile semanaturile de toamna, astazi ti se arata ierburile uscate de asta toamna pe care plugurile nu le-au deranjat inca. Doar in doua randuri am vazut tarani care si-au inhamat caii la plugurile stramosesti pe care le admirasem mai inainte, ca exponate de "altadata", in Muzeu! Agriculturii. Atat. Braila, orasul care ar fi putut deveni o perla a Dunarii turistice, este somnolent.
Orasul beneficiaza de o arhitec­tura veche, unica in Romania, expre­sie a bogatelor familii de greci care l-au umplut de barci, de negustori dibaci si l-au facut sa fie Bursa euro­peana a granelor. Fatadele cladirilor in care a trait aceasta lume bogata stau acum triste si dezolante. in orice tara occidentala, o asemenea zestre arhitecturala ar fi insemnat aur. Edilii ar fi dat doritorilor spre locuire si modernizare toate aceste case vechi, doar cu o singura obligatie, restau­rarea aidoma a fatadelor.
Dincolo de ele, spiritul modern se poate manifesta cat de extins se doreste. Am vazut asemenea orase vechi-noi devenite obiective turis­tice. Braila isi poate rata sansa de a deveni un astfel de obiectiv pe traseul Dunarii, desi cateva dintre cladirile sale, reparate si restaurate, le arata vizitatorilor adevarata fru­musete. Teatrul Maria Filotti si fatada (neterminata) a Muzeului Judetean sunt astfel de exemple. Vechiul centru cu pravaliile de odi­nioara a fost "renovat" intr-un chip indoielnic (dupa opinia mea) si nu exprima, nici pe departe, imaginea veche a orasului. Drumul ce coboara spre un port ce traieste din animatia amintirilor este marginit de case ce par a-si trai ultimele zile. Ce atractie turistica ar putea deveni ele daca ar fi revitalizate, la fel ca multe alte case vechi din Braila interbelica!. Vorbim de turism ca de o reala sansa de ve­nituri. Asa este. Din pacate, potentialul de cate beneficiem este irosit si neglijat. Am facut, candva, o calatorie de-a lungul Dunarii, pana aproape de izvoare.
Mai toate asezarile strabatute au beneficiat de acest avantaj natural si turistic, Dunarea. Pe cand si la noi?. Pe drumul de intoarcere, aceeasi tristete a ogoarelor bantuite de uscaturi. Pariul "castigat" cu agricul­tura a fost iluzoriu, pariul cu orasele turismului pare a avea aceeasi soarta. Pacat!
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Aprilie 2003

Strazile au amintiri - Bulevardul Carol I ep. 4

Iata-ne   ajunsi   la capatul sudic al Bulevardului Independentei, unde n-am amintit     pana acum de fosta Cazarma a jandarmeriei, astazi Colegiul Munteanu-Murgoci si Palatul Agriculturii.



       Colegiul national Gheorghe Munteanu Murgoci 



                        Palatul Agriculturii


Cu privire la acesta din urma vreau sa spun cititorilor ca a fost construit intr-un frumos stil neoromânesc, la moda inca in primele decenii ale sec­olului al XX-lea. A ramas pana astazi un adevarat omagiu adus plugarului român din Baragan, o cladire emblema a Brailei (arhitect Florea Stanculescu si Leonida Plamadeala).
A starnit valva cu ceva timp in urma cautarea bustului realizatorului proiec­tului, ministrul liberal al agriculturii Alexandru Constantinescu. Acesta a fost daramat de pe soclu si, se pare, ca a fost lasat la locul "executiei". Era firesc dat fiind originea burghezo-mosiereasca a ministrului, dar mai ales pentru ca - ati ghicit - fusese un vajnic exploatator al taranimii. Iata cum noi, asistati de sovietici, lucram "mai curat" decat lucreaza zilele acestea irakienii asistati de americani. Ce sa-i facem, "superioritatea sistemului"! Oricum intentia domnului Voicu Gheorghe, directorul Directiei Agricole Braila, de a cauta acest bust este demna de tot respectul.
Tot aici, in Palatul Agriculturii, a existat in perioada interbelica, sigur in 1937, un mic muzeu de profil. Acesta ar reprezenta "stramosul" celui de astazi din Parcul Monument, unde fiinteaza Sectia de stiintele naturii a Muzeului Brailei.
Ajunsi la Faleza voi aminti cealalta frumoasa cladire in stil neoromânesc -fosta Casa a Tineretului de dinainte de 1989 - propusa la un moment dat pen­tru Sectia de stiintele naturii a Muzeului brailean. In casa scarii aces­tei cladiri (pentru cine o cunoaste) urma sa se amenajeze un acvariu de dimensiuni mari. Ma rog, vise...
Faleza, in infatisarea de astazi, dateaza din 1958-1959, cand a fost amenajata prin "cioplirea" unei mari cantitati de pamant galben pana langa moara Violatos. Am recunoscut deunazi, intr-un film românesc despre epoca revolutiei de la 1848 si a Unirii din 1859, peisajul. Imi pare rau, dar Faleza Brailei la acea vreme arata asa cum se vede in cea mai veche imagine a orasului realizata de pe Dunare de gravorul Aloys von Saar (1826). Este mai mult ca sigur ca "indicatiile" ca totul sa arate frumos si civilizat au influentat pe regizor in "alegerea" decorului Falezei. Doar ca acest aspect l-a dobandit cu un secol mai tarziu.



                 Braila gravura Aloys von Saar 1826


Deplasandu-ne pe muchea amena­jata ne plimbam de fapt, in buna masura, prin cimitirul din jurul fostei Mitropolii a Proilaviei de care am vor­bit in precedentele episoade, In colectiile Muzeului Brailei se gasesc o serie de piese in cutii pe care s-a scrii Faleza 1958 sau 1959.
Doresc sa precizez in legatura cu gravura ce o prezentam alaturi ca ea reprezinta o vedere de pe Dunare, cam din dreptul morii Violatos. Constructia acesteia la sfarsitul secolului al:XIX-lea a dislocat o cantitate mare pamant galben din malul inalt. Interesant este si fundatia acestei constructii a fost realizata pris intarirea terenului de fundatie in chip ingenios, as zice dupa model venetian. Existand probleme cu nivelul ridicat al panzei freatice, s-a recurs la baterea unor pilot din stejar inmuiati in catran la o mare adancime. Apoi putini stiu materia prima, graul, adus cu slepuri intra in moara direct din Dunare, pe un canal amenajat sub nivelul de calcare de astazi, deasupra caruia trec brailenii la plimbare prin fata morii.



 


 Moara Violatos Braila

Evident, imobilul este ocrotit de lege, aflandu-se, impreuna cu urias cos din vecinatate, pe lista monumentelor din judetul Braila. Spun acest lucru pentru ca am auzit anuzit zvonuri cu acest cos, pe care nu vreu sa le astern pe hartie.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Aprilie 2003

Strazile au amintiri - Bulevardul Carol I ep. 3


Ne despartim, asadar, de Piata Hristo Botev si de reannoitul semn (monument) ce aminteste trecatorului ca in acest loc, mai demult, altele erau realitatile. Urcam pe bulevard catre Dunare, spre sud, si ne amintim de vechi case cum sunt cele ale lui Vasile Pantecan, sau casa avocatu­lui Jecu, dupa care, la intersectia cu strada Sf. Constantin (Scolilor), Cofetaria Andronic a fost unul din­tre cele mai extraordinare locuri din copilaria mea. Mirosul de inghetata si de prajituri se simtea pana pe trotuarul de vis-a-vis. Tot aici am vazut si am mancat pentru prima data sarailii, atat de specifice locului, unde greci, turci si multi altii dadeau atata culoare Brailei in copilaria mea. Pe tot acest segment al bulevardului, dintre str. Regala (M. Eminescu) si str. Scolilor, am cele mai vechi amintiri ca elev de scoala generala si chiar din timpul gradinitei.
Nu voi uita niciodata buldo­zerele ce frangeau castanii uriasi de pe aceasta artera in anii 1959-1960. Ei au lasat locul aleii cu trandafiri (incercam si noi un fel de Vale a trandafirilor ca fratii nostri bulgarii si doar mai tarziu au aparut si teii pe bulevardul Karl Marx).
Ceva mai departe, tot pe bule­vard, a locuit preotul Cosma Mosescu, unul dintre primii oameni de scoala proveniti din randul preotimii.
Daca Ioan Penescu a fost intaiul om de scoala din Braila de dupa eliberarea de sub turci, elev al lui Ion Heliade-Radulescu, preotul Cosma Mosescu s-a numarat prin­tre apropiatii acestuia. A ramas in corespondenta cu "preotul desteptarii noastre", cum il cum a facut-o un alt brailean, pitarul Duilie Marcu.
In "Istoria scoalelor" din orasul si judetul Braila, Radu Perianu arata ca in 1862, cand se infiinta Scoala de fete, in cadrul corpului didactic al scolii se afla si preotul catihet Cosma Mosescu, platit cu 300 lei pe luna. Mai tarziu, in 1880, il vedem pe preotul Cosma Mosescu avansand institutor la Scoala nr. 1 de baieti din Braila.
In aceasta calitate preotul pro­fesor se incumeta sa alcatuiasca unul din primele manuale de isto­rie, aici, la Braila, intr-o vreme in care vrand nevrand functionau manuale alternative. Este drept ca ele erau foarte putine si alcatuiesc astazi un material extrem de intere­sant din perspectiva istoriei scolii romanesti.
Acest manual de care vorbim este al doilea care circula la Braila dupa stiinta mea. Radu Perianu il socoteste, in primul rand, un manu­al de citire.
In ceea ce ne priveste manual preotului Cosma Mosescu, intitulat Primele cunoscinte/ de/ Istoria Romanilor/ Combinate dupa Istoria D-lui/ I. Heliade-Radulescu/ typarite pentru scholele primare de ambele sexe/ de/ Pr. Mosescu/ Institutoru la Schola 1 de baeti din Braila/ a vazut lumina tiparului in vestita tipografie lui Pericle Pestemalgioglu, din Braila.




Un exemplar rarisim al aceste opere didactice se afla in colectiile, Muzeului Brailei.
Evident, sunt multe alte locuri din cuprinsul arterei de care ne-am ocupat si astazi ce merita o atenti speciala. O placa va trebui sa aminteasca aceste lucruri. Aceasta mai poate fi asezata pe unul din blocurile ce au luat locul casutei modeste a preotului profesor pen­tru a nu crede generatia de astazi si cele de maine ca doar atat a putut crea Braila.
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Aprilie 2003

duminică, 19 iunie 2011

Strazile au amintiri - Bulevardul Carol I ep. 2



Continuam plim­barea pe Bule­vardul Carol, de la nord catre sud si dupa ce am parasit zona Carantinei, despre care am  amintit cateva lucruri data trecuta,  vom parcurge bulevardul propriu zis.
Trebuie sa indrept, intai de toate, o greseala strecurata in randurile precedentului articol. Hramul Spitalului nr. 1, de pe Calea Calarasilor (fosta Silistrei), stramutat  aici de pe Carantinei, nu este Sf. Spiridon, ci Sf. Pantelimon. De buna seama brailenii au observat acest amanunt. (A gresi e omeneste - a starui in greseala e lucrul dracului).
Iata-ne ajunsi la intersectia cu Calea Galati de astazi, fata in fata cu blocul turn, si in diagonala fata de fostul club al uzinelor "Progresul". Aici s-a aflat, intr-o cladire ce nu mai este, sediul Sindicatelor muncitorilor manuali din portul Braila, unul din­tre cele mai puternice, precum si Scoala proletariana "Stefan Gheorghiu'. Sigur, in diagonala, langa cladirea clubului "Progresul" (ridicata la inceputul anilor '60) monumentul lui I. C. Frimu reprezinta un "omagiu" pentru un fruntas al miscarii muncitoresti din România de dupa razboiul de intre­gire, care nu a avut nici o leg`tura cu Braila.
Mai departe, la intersectia bule­vardului cu str. Regala (actuala M. Eminescu) din nou trebuie sa evocam un edificiu si fapte in legatura cu acesta, chiar daca si el a fost demolat in 1959. Este vorba de. "hanul Ceaparu de pe latura sudica a pietii Bucuresti, Ferdinand si, acum, Hristo Botev. Hanul, construit pe la inceputul celei de-a doua jumatati a veacului al XlX-lea, era bine situat fata de artera vest-est a orasului, adica in calea negustorilor si a drumetilor.



Bulgar, proprietarul hanului aduna aici si pe conationalii sai, din­tre care, cel mai de vaza a fost Hristo Botev, poetul si revolutionarul. Intre 1869 si 1871 Botev a venit la Braila in cateva randuri si a fost gazduit la hanul Ceaparu. Tot aici, la Braila, a scos "Cuvantul emigrantilor bul­gari", publicatie din care Muzeul Brailei detine un exemplar original (1871). Botev semna la vremea aceea cu pseudonimul Ceavdar.



Trebuie sa spun ca eu am locuit aproape de acest edificiu, pe Bulevardul Carol la nr. 85, in casa avocatului Jecu (si ea demolata in 1963) si, de cateva ori, am intrat in muzeu.
Cei in varsta isi amintesc, proba­bil, ca aici, intre 1955 si 1958, a functionat- Muzeul mixt "Hristo Botev” si de istorie a orasului Braila. Daca la vremea aceea Muzeul stintific, intemeiat la Liceul ”Nicolae Balcescu” in 1881 si consacrat prin Decretul regal 2134, era unul didactic, acum, in 1955, prof Nicolae Hartuche si ulterior prof. Florian Anastasiu aveau sa intemeieze muzeul brailean in domeniul arheologiei si istoriei. Li se cuvine, pe drept, un omagiu acum cand dr. Nicolae Hartuche a implinit varsta de 75 de ani iar prof. Florian Anastasiu 74. Lucrarea domniilor lor este cu atat mai meritorie cu cat, in timp, ea s-a amplificat conferind institutiei muzeale brailene o personalitate inconfundabila.
Dar muzeul de istorie inceput aici, a fost mutat in 1959 in sediul actual din Piata Traian 3 (se impli­neau 100 de ani de la Unirea din 1859 prin care se intemeiase statul national roman modem). In schimb hanul Ceaparu a fost demolat pentru a lasa loc unor blocuri de locuit ce se vad si astazi. O placa aminteste cu aproximatie locul pe care a fost amplasat, ca si prezenta lui Botev dupa cum am spus.
In axul strazii Mihai Eminescu, in Piata Hristo Botev, in 1948 a fost amplasat bustul lui Botev, din bronz, realizat de sculptorul bulgar Nikolov. Este foarte probabil ca, evenimentul, ce a avut loc in prezenta unei delegatii bulgare de partid si de stat, s-a inscris in mani­festarile prilejuite de intalnirea la nivel inalt dintre Gheorghi Dimitrov si Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Mai mult, trebuie sa spun ca si bustul a fost dat jos pentru multa vreme, iar piata "sistematizata". Astfel a disparut ca forma, inclusiv birjele ce stationau in jurul ei.
Recent Primaria si Consiliul local au reamplasat bustul lui Botev pe latura de nord a str. Mihai Eminescu.Botev priveste spre locul fostului han Ceaparu.




Din pacate, nu s-a cerut si partii bulgare sa procedeze similar amplasand, de pilda la Plevna, un bust al lui Carol I. Cu siguranta tre­buia facut un asemenea demers.
In ceea ce ma priveste am sem­nalat Ministerul Culturii si Cultelor aspectul. El a fost inaintat Ministerului de Externe, Directia culturala, de unde n-au mai venit vesti. Pacat. Este vorba de istoria noastra nationala.
Dar, daca la Braila nu poti convinge ca Bulevardul Independentei trebuie sa redevina Carol I, cum vei putea sa-i convingi pe bulgari?
Prof. univ. dr. Ionel Candea, directorul Muzeului Brailei
Martie 2003